Nimic

Era o seara placuta de toamna tarzie.Victor se plimba pe strazile Londrei. Era trist,foarte trist.Nu se bucura de vacanta lui de 2 saptamani in acel frumos oras. Era ganditor.Stia ca nu avea nimic,nimic pe aceasta lume... Nu ma intelegeti gresit.Avea casa,avea masina,avea si piscina,era un om bogat.Dar nu avea prieteni,nu avea pe nimeni sa il ajute cand avea nevoie, nu avea pe nimeni sa ii spuna cate o vorba buna.Incercase sa isi cumpere o pisica care sa ii tina companie dar aceasta fugise cu motanul vecinilor si el ramasese tot singur.Pe langa el treceau tineri indragostiti care se tineau de mana si radeau.De ce trebuise sa aleaga Londra?Anul trecut mersese in Paris si acolo chiar si cainii mergeau pe strada in grupuri.Doar el era singur.Asa patise si acum.Singur pe strazile Londrei.Avea 20 de ani si inca isi cauta un scop in viata.Nu era bucuros de meseria lui,pe care i-o alesesera parintii,nu stia ce o sa faca cu viata lui.Nu era sigur de nimic...de ce lumea il ocolea?Nu stia. Stia doar ca pierduse controlul destinului sau.
Acum era noapte.Unde ajunsese? Se pierduse.Era intr-un parc.Un parc frumos , plin de flori frumos colorate.Privi in sus spre cer.Era un cer senin,prea senin pentru o zi de toamna obisnuita.Apoi vazu luna.Luna era singura ca si el.Zambi.Macar stia ca nu era singurul care avea sa isi petreaca viata singur.Merse in directia lunii.Se gandi ca poate va reusi sa ajunga la ea ,poate i se va alatura ei si nu vor mai fi singuri.Dar chiar atunci auzi un zgomot.Intoarse capul si vazu pe banca ceva.Adica pe cineva.Era o fata care plangea.Se indrepta catre ea si se aseza langa ea pe banca.La inceput nu o privi.Stia cum e sa suferi.Nici lui nu ii placea sa fie privit ca un sandwich la fast-food...Dar nu rezista si se intoarse la ea.Era o fata frumoasa,de vreo 18 ani.
O sa va zic si povestea ei.Era in ultimul an de liceu,cand se indragostise nebuneste de un tip pe care il cunoscuse intr-un bar.El era mult mai mare decat ea...si parintii ei nu erau de acord cu relatia lor.Asa ca ea nu mai cugeta cu capul ,ci cu inima si fugi cu prietenul ei.Acesta o aduse aici,la Londra, pentru ca ea traia in Bucuresti. Aici descoperi ca el defapt mai avea o groaza de iubite si facea lucruri...sa zicem imorale.Totusi nu zise nimic,iubindu-l prea mult.La scurt timp dupa asta, el o dadu afara din apartament ,fara nici un ban ,pentru ca isi gasise o alta adolescenta prea credula. Acum Maria,acesta era numele ei, ar fi vrut sa se intoarca la parintii ei si plina de umilinta sa le ceara scuze.Dar nu avea nici un ban, cum putea sa se intoarca in tara? Astfel ea a ramas intr-o tara straina,singura,fara nici un ban...Nestiind unde sa mearga s-a dus si ea in parc,sa doarma pe o banca ca toti cersetorii.S-a asezat si a inceput sa planga.Isi distrusese viitorul pe care si-l planuise de mica.Atunci a aparut Victor.
O privea.O privea intens.Ea ii simtea privirea in ceafa.Si,ciudat,nu simtea teama.Nu ii era frica de acel strain care se asezase langa ea, noaptea, pe o banca in parc.
El se simtea bucuros.Fericit fara sa stie de ce.Si nu, nu era bucuros de mahnirea fetei,ci era bucuros ca sta alaturi de ea.O tot privea,dar ea nu intorcea capul.De ce? Vroia sa ii vada ochii!!!
Atunci i-a vazut mana pe banca si fara sa zica nimic i-a luat-o in a sa si i-a strans-o cu dragoste.Si da,a intors capul. Si l-a privit uimita.Ce putea sa zica? El ii zambea, si i-a zambit si ea.Si s-au tinut de mana fara sa isi zica nimic.Inima le batea puternic.S-au ridicat amandoi si s-au plimbat prin parc fara sa isi spuna nimic.Ciudat,dar adevarat.Nici un cuvant,nici o soapta.S-au indreptat amandoi catre luna si cand au ajuns in dreptul ei,cand razele ei le scaldau trupurile, s-au sarutat. Nu pot sa descriu momentul , am vrut sa le las intimitate si am plecat.I-am lasat singuri.Dar stiu sigur ca acum, acel nimic care le domina viata s-a transformat intr-un TOT.