La multi ani!!!

A fost ziua dragului meu verisor,Luca! A implinit 5 ani:x! Il iubesc foarte mult , si de asta vreau sa ii multumesc pentru ca:
- Imparte toate bomboanele cu mine.
- Mi l-a dat cadou pe Ursulache , fara de care nu mai pot sa dorm:X
-Chiar daca eu mai sunt rea cu el,si mai fac pe sefa, el ma iarta intotdeauna.
-Ma lasa sa ma uit cu el la deseneee:X
-Pentru ca stie sa ma faca sa rad cand sunt foarte suparata.
- Pentru ca stie sa tina un secret
-Pentru ca atunci cand o sa creasca o sa stea cu copiii mei si o sa faca pe bona:x [ mi-a promis :)) ]
-Pentru ca e Luca:X Adica pentru ca e verisorul meu :X Si nu ar avea rost sa insir aici toate lucrurile pentru care trebuie sa ii multumesc...
Important e ca are acum 5 ani :X Si vreau sa ii zic iar " La Multi Ani" sa creascaa maree si frumoos si sa se faca bun si sa aiba succes la fete :)). [ Pentru Alin: cand citesti asta , fara comentarii te rog. Mersi :* ]
LA MULTI ANI!!!! :)

Nimic

Era o seara placuta de toamna tarzie.Victor se plimba pe strazile Londrei. Era trist,foarte trist.Nu se bucura de vacanta lui de 2 saptamani in acel frumos oras. Era ganditor.Stia ca nu avea nimic,nimic pe aceasta lume... Nu ma intelegeti gresit.Avea casa,avea masina,avea si piscina,era un om bogat.Dar nu avea prieteni,nu avea pe nimeni sa il ajute cand avea nevoie, nu avea pe nimeni sa ii spuna cate o vorba buna.Incercase sa isi cumpere o pisica care sa ii tina companie dar aceasta fugise cu motanul vecinilor si el ramasese tot singur.Pe langa el treceau tineri indragostiti care se tineau de mana si radeau.De ce trebuise sa aleaga Londra?Anul trecut mersese in Paris si acolo chiar si cainii mergeau pe strada in grupuri.Doar el era singur.Asa patise si acum.Singur pe strazile Londrei.Avea 20 de ani si inca isi cauta un scop in viata.Nu era bucuros de meseria lui,pe care i-o alesesera parintii,nu stia ce o sa faca cu viata lui.Nu era sigur de nimic...de ce lumea il ocolea?Nu stia. Stia doar ca pierduse controlul destinului sau.
Acum era noapte.Unde ajunsese? Se pierduse.Era intr-un parc.Un parc frumos , plin de flori frumos colorate.Privi in sus spre cer.Era un cer senin,prea senin pentru o zi de toamna obisnuita.Apoi vazu luna.Luna era singura ca si el.Zambi.Macar stia ca nu era singurul care avea sa isi petreaca viata singur.Merse in directia lunii.Se gandi ca poate va reusi sa ajunga la ea ,poate i se va alatura ei si nu vor mai fi singuri.Dar chiar atunci auzi un zgomot.Intoarse capul si vazu pe banca ceva.Adica pe cineva.Era o fata care plangea.Se indrepta catre ea si se aseza langa ea pe banca.La inceput nu o privi.Stia cum e sa suferi.Nici lui nu ii placea sa fie privit ca un sandwich la fast-food...Dar nu rezista si se intoarse la ea.Era o fata frumoasa,de vreo 18 ani.
O sa va zic si povestea ei.Era in ultimul an de liceu,cand se indragostise nebuneste de un tip pe care il cunoscuse intr-un bar.El era mult mai mare decat ea...si parintii ei nu erau de acord cu relatia lor.Asa ca ea nu mai cugeta cu capul ,ci cu inima si fugi cu prietenul ei.Acesta o aduse aici,la Londra, pentru ca ea traia in Bucuresti. Aici descoperi ca el defapt mai avea o groaza de iubite si facea lucruri...sa zicem imorale.Totusi nu zise nimic,iubindu-l prea mult.La scurt timp dupa asta, el o dadu afara din apartament ,fara nici un ban ,pentru ca isi gasise o alta adolescenta prea credula. Acum Maria,acesta era numele ei, ar fi vrut sa se intoarca la parintii ei si plina de umilinta sa le ceara scuze.Dar nu avea nici un ban, cum putea sa se intoarca in tara? Astfel ea a ramas intr-o tara straina,singura,fara nici un ban...Nestiind unde sa mearga s-a dus si ea in parc,sa doarma pe o banca ca toti cersetorii.S-a asezat si a inceput sa planga.Isi distrusese viitorul pe care si-l planuise de mica.Atunci a aparut Victor.
O privea.O privea intens.Ea ii simtea privirea in ceafa.Si,ciudat,nu simtea teama.Nu ii era frica de acel strain care se asezase langa ea, noaptea, pe o banca in parc.
El se simtea bucuros.Fericit fara sa stie de ce.Si nu, nu era bucuros de mahnirea fetei,ci era bucuros ca sta alaturi de ea.O tot privea,dar ea nu intorcea capul.De ce? Vroia sa ii vada ochii!!!
Atunci i-a vazut mana pe banca si fara sa zica nimic i-a luat-o in a sa si i-a strans-o cu dragoste.Si da,a intors capul. Si l-a privit uimita.Ce putea sa zica? El ii zambea, si i-a zambit si ea.Si s-au tinut de mana fara sa isi zica nimic.Inima le batea puternic.S-au ridicat amandoi si s-au plimbat prin parc fara sa isi spuna nimic.Ciudat,dar adevarat.Nici un cuvant,nici o soapta.S-au indreptat amandoi catre luna si cand au ajuns in dreptul ei,cand razele ei le scaldau trupurile, s-au sarutat. Nu pot sa descriu momentul , am vrut sa le las intimitate si am plecat.I-am lasat singuri.Dar stiu sigur ca acum, acel nimic care le domina viata s-a transformat intr-un TOT.

Vânătoare

Fosnet de frunze.Zgomote ciudate.Iarba e doborata la picioarele vanatorului.In spate,fiul sau il urmeaza.Cu pusca in mana vanatorul vede deja sangele fiarei.Inainteaza prin zavoiul verde. Se aud trilurile vesele ale pasarelelor care nu banuiesc inca nimic despre ce se va intampla. In ochii vanatorului se vede setea de a ucide, de a chinui un animal,o fiinta. Ajunge in sfarsit intr-un luminis,si vede coada stufoasa si roscata a unei vulpite.Era un pui.Un pui bland de vulpe,cu blana roscata,nasucul negru si umed si ochii mari si calzi.Vanatorul duce pusca la ochi si apasa pe tragaci.Glontul isi nimereste tinta si animalul cade pe pamant,cu ochii spre cer.O liniste apasatoare se asterne in padure,linistea mortii.Animalele constientizeaza cele intamplate si se grabesc spre ascunzatoarele lor.Nu se stie cate vor mai trai pana la sfarsitul zilei. Vanatorul se intoarce mandru cate fiul sau.Acesta , la cei sapte ani ai sai este oripilat de fapta tatalui sau.Se indreapta catre trupul inert al vulpitei si observa balta de sange.Tatal sau se apropie si el , ii pune mana pe umăr si ii zice : "E doar un animal.Animalele nu au suflet,ele nu simt."Ce crud.Si totusi,fiul sau il crede.Lasa lesul animalului acolo.A fost ucis degeaba. Vanatorul si fiul sau inainteaza prin padure si in curand se aud alte focuri de arma.

Spre seara,vanatorul si fiul sau ies din codru cu cateva rate in tolba.Totusi,au lasat si alte victime in zavoi,victime ucise din placerea lor de a vana. Apusul are o culoare rosie,sangerie.Rosu ca sangele nevinovat al vietatilor ucise in acea zi. Si fiul vanatorului, la cei sapte ani ai sai si-a pierdut inocenta.A ucis.Tatal sau l-a invatat aceasta marsavie si putem fi siguri ca in viitor va urma calea tatalui sau : va curma viata animalelor din propia sa placere.

Si tatal meu vaneaza.Chiar astazi s-a intors acasa cu un iepure si un fazan,vanate la Braila.Imi pare rau,dar pentru el acum acesta este deja un obicei.Eu nu pot sa il opresc,dar am scris macar aici pe blog parerea mea despre vanatoare.Animale ucise din placere...

Anotimpul nostalgiilor...

Strada pustie.Se aud doar pasii mei care calca pe frunzele moarte.E frig, si vantul alearga grabit.E prea trist,prea frig ca sa fie vara.Da,ai ghicit,e toamna.Mai sunt cateva zile si incepe iar scoala.Dar nu , nu asta conteaza.Deci aleea parcului e pustie,copacii sunt rosi de rugina toamnei.Si eu ma plimb cu mainile in buzunare,fara sa stiu unde merg.Zaresc o banca.Si o himera imi apare in fata ochilor.Parca ma zaresc pe mine,stand acolo,razand,inconjurata de prieteni dragi.Deja devine banal.De ce trebuie sa fiu mereu asa de trista cand vine toamna?!Parca o parte din mine pleaca o data cu cocorii care pribegesc departe...Ma asez pe banca.E rece, e frigul singuratatii.Si ma uit in jur...parcul are un farmec trist.Toate acele culori...dar ce simt copacii? Sunt abandonati.Abandonati la inceput de toamna.Vantul le biciuieste ramurile,razele soarelui incearca cu ultimele puteri sa ajunga pe pamant.Ah,ce trist.Copaci abandonati.Un codru abandonat la inceput de toamna...ce noroc avem.Langa noi va fi mereu cineva care nu ne va abandona.Dar copacii?Ah...acum,inca mai au frunze multicolore.Dar cand vor avea crengile goale,uscate...si vor mai fi si acoperite de zapada grea si rece...ei simt oare?
Cerul a prins reflexe rosiatice.Se inopteaza.Asa devreme?Da. Ziua s-a scurtat si noaptea a pus stapanire pe lume.Pacat,pacat ca vara a plecat.Mai avem de indurat luni de frig.
...Si cerul devine trist si el,simtindu-ne tristetea si melanconia...si isi revarsa lacrimile cristaline asupra unui parc trist,uitat si parasit la inceput de toamna...